Dacă cineva pare să aibă o încredere incredibilă în sine, se datorează faptului că a lucrat la construirea ei de ani buni. Creșterea încrederii este un proces de auto-reflecție și reîncadrare a gândurilor negative despre sine în moduri pozitive și productive. Asta nu înseamnă absența eșecului, ci procesul de a rămâne rezistent la acesta.
Ce este încrederea în sine?
Deși încrederea în sine poate însemna lucruri diferite pentru oameni diferiți, în realitate înseamnă pur și simplu să ai credință în tine.
Încrederea este, în parte, o consecință a sistemului în care am fost crescuți și a modului în care am fost învățați. Este, de asemenea, rezultatul experiențelor noastre și a modului în care am fost pregătiți să reacționăm la diferite situații.
Diminuarea încrederii poate fi rezultatul multor elemente printre care: frica de necunoscut, critica, nemulțumirea de aspectul fizic , de a se simți nepregătit, de gestionare a timpului deficitar, de lipsă de cunoștințe și de eșecurile anterioare. Si da, adesea, atunci când nu avem încredere în noi înșine, este din cauza a ceea ce credem că ceilalți vor crede despre noi.
Cunoașterea înseamnă putere și, din acest motiv, ar trebui să îți dezvolți dorința de a învăța lucruri noi și astfel, vei ști la ce să te aștepți, vei fi pregătit pentru oricec situație care apare.
Impactul încrederii în sine asupra carierei sportive
Încrederea scăzută în sine este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă sportivii. Este un obstacol uriaș pe care sportivii trebuie să îl poată depăși dacă vor să atingă performanța.
Există surse interne și externe care au un impact puternic asupra încrederii jucătorilor.
Sursele interne depind de modul în care sportivii percep nivelul propriilor capacități în funcție de dificultatea sarcinii. Pentru a-și îmbunătăți încrederea în sine, sportivii trebuie să nu se învinuiască atunci când fac o greșeală, ci să realizeze unde au greșit și să devină din ce în ce mai buni prin antrenamente și perseverență.
De cealaltă parte, există surse exterioare care acoperă un rol esențial în procesul de construire a încrederii în sine a sportivilor. Într-un mediu sportiv, este cu adevărat important triunghiul antrenor-sportiv-parinte.
Încrederea în sine: marca unui campion.
Încrederea în sine -acel ingredient secret pe care toți marii sportivi par să îl posede, indiferent de nivelul la care concurează. Îl poți „crește?” Dacă da, cum?
Nu există niciun înlocuitor pentru munca grea. Încrederea în sine iese dintr-o bază solidă de pregătire fizică. Dacă ți-ai făcut temele și te-ai pregătit bine, ai dreptul să te simți încrezător. Fă tot ceea ce poți și apoi un pic mai mult! Încrederea vine din faptul că știi că te-ai antrenat mai mult și mai greu decât ceilalți.
Păstrează-ți calmul – de obicei, există o corelație între încredere și calm. Dacă te simți încrezător in realizarea unui lucru, atunci o vei face cu calmitate, iar când ai mai puțină încredere în tine ești cel mai probabil stresat sau nervos. Pentru a face acest lucru este util să înveți cum să te relaxezi. Folosește cel puțin o tehnică de relaxare care funcționează pentru tine și pe care o poți utiliza dacă te simțiți stresat.
Nu te compara cu adversarii! Comparația este un joc PERDUT! Vei găsi întotdeauna sportivi care sunt sau care crezi că sunt mai buni decât tine. Acesta nu este un ritual util înainte de performanță. Concentrează-te pe TINE. Joacă-ți jocul PROPRIU.
Uneori, sub presiune, ești prea nervos să gândești clar. Ai uitat cât de bine te-ai antrenat. Reamintește-ți în mod regulat că ai făcut tot posibilul pentru a fi gata.
Focus pe ce poți controla – Ține-ți atenția blocată asupra a ceea ce poți controla.
Începe de azi un „jurnal de victorie” sau o înregistrare a micilor lucruri pe care le-ai facut azi, care au fost mici victorii. Dacă te-ai împins dincolo de o limită la antrenament, atunci înregistrează asta. Dacă ai alergat puțin mai departe, ai sărit puțin mai sus, noteaza! Obținând obiceiul de a „vâna micile tale victorii zilnice” și scrie-le, îți vei construi încrederea în sine.
Rămâi pozitiv! A fi negativ nu numai că îți va ucide propria încredere, ci va înfrâna și încrederea celor din jurul tău. Dacă afara este o vreme urâtă, gândește-te la modul în care acest lucru îți va deranja adversarii, nu la cât te supără pe tine. Dacă un adversar este mai mare, mai rapid sau mai puternic, gândește-te la modul în care au mult mai mult de pierdut decât tine, deoarece nu se așteaptă să câștigi. Fii pozitiv!
Campionii sunt campioni deoarece cred în propriile forțe. Au un sentiment puternic de încredere în sine în ceea ce privește performanța lor sportivă. Urmează-ți mereu abilitățile și creativitatea, deoarece încrederea în sine este cel mai bun antrenor al tău!
Recent Comments