În 2016, JULIÁN GENOUD a avut ocazia să fie sfatuitorul celor de la Sevilla, una dintre cele mai mari echipe spaniole din La Liga, când explorau posibilitatea de a folosi Beyond Sports, una dintre companiile pioniere în realitatea virtuală pentru îmbunătățirea performanței în fotbal.
Mai jos poți găsi o prezentare generală a celor mai relevante funcționalități oferite de această soluție.
Excluzând orice sentiment posibil de nostalgie cu privire la cât de simplu și de pur a fost fotbalul în deceniile anterioare, fără date și nu cu atât de multă tehnologie în jurul nostru, dorința de a inova constant și de a încerca soluții alternative la diferitele problemele este piatra de temelie și principala virtute a celor mai mari instituții din lume, indiferent de industrie.
Introducere
Lucrarea uimitoare pe care Federația Germană de Fotbal (Deutscher Fußball-Bund, DFB) a realizat-o în jurul dezvoltării talentului în ultimii 15 ani este una dintre cele mai solide și mai eficiente de până acum. Însă, cea mai mare realizare a acesteia nu constă în conținutul Curriculum-ului (care este considerabil solid), ci într-unul dintre cele mai valoroase principii pe care orice organizație le poate avea: o cultură a inovației.
Cultura inovării tinde să fie principala virtute a celor mai mari instituții din lume, indiferent de industrie.
Datorită acestei abilități de inovare a DFB, în curând va fi răspândită la nivel global o nouă metodă de antrenament, care își are originea în alte sporturi, dar care este deja folosită de echipa națională a Olandei, de PSV și de AZ Alkmaar: realitatea virtuală (alias VR) pentru sporirea procesului decizional și, prin urmare, a performanței. Prin “sporirea procesului decizional”, Julián se referă la:
- creșterea procentului de decizii bune în ansamblu;
- creșterea vitezei de luare a acestor deciziilor bune.
Experiența lui Julián cu VR
Pe parcursul sezonului 2016/2017, Julián a avut ocazia să lucreze ca și consultant pentru Sevilla, una dintre cele mai importante echipe din campionatul Spaniei, La Liga, pe un proiect specific. Ideea principală a fost să înceapă să utilizeze Beyond Sports pentru prima echipă, precum și pentru Academia de Tineret. Beyond Sports este una dintre companiile fruntașe din industria VR pentru fotbal.Mai jos sunt prezentate câteva aspecte importante ale acestei soluții.
Ce este? Cum antrenăm folosind VR?
Beyond Sports (și probabil orice altă soluție VR) se concentrează pe îmbunătățirea procesului de luare a deciziilor și pe creșterea vitezei cu care aceste decizii sunt luate. Toate acestea folosind realitatea virtuala (VR). Jucătorul folosește un echipament VR (cască, Oculus Rift sau ochelari) și experimentează un joc.
VR permite îmbunătățirea procesului de luare a deciziilor prin simularea unor scenarii reale (deseori concepute de antrenor și echipa sa), astfel încât jucătorul să poată indica ce decizii ar lua în cadrul acelor situații (folosind un fel de joystick). Toate acestea fără sarcină fizică suplimentară.
Opțiunea #1: Retrăirea meciurilor
O caracteristică interesantă este că ultimul joc poate fi rejucat, sau reexperimentat. De exemplu, imaginați-vă că Barcelona joacă derby-ul împotriva echipei Real Madrid. Gerard Piqué ar putea juca din nou același meci, pe poziția sa de apărător (sau orice altă poziție) și să verifice în mod specific ce decizii ar schimba în anumite momente ale meciului: să paseze între linii vs. să dribleze, să creeze spațiu înspre lateral pentru a atrage marcajul după el, etc.
Opțiunea #2: Scenarii de antrenament la comandă
O altă opțiune este crearea de scenarii personalizate, astfel încât jucătorii să își poată îmbunătăți inteligența tactică pentru anumite momente ale meciului. De exemplu, o situație în care jucătorul este un fundaș central și trebuie să iasă din apărare cu mingea la picior, având o echipă oponentă care face pressing are un stil agresiv, folosind 3 jucători în prima linie de pressing.
Alte caracteristici VR
Integrare ușoară cu alte platforme
Beyond Sports (și probabil și alte soluții, de asemenea) poate fi integrat ușor cu software-ul tradițional pentru analiza și urmărirea datelor: Opta, Sportscode, STATS Prozone, etc. Acest lucru permite oricui să creeze scenarii personalizate în aproximativ 1 minut.
Un singur jucător; multi-player va apărea în curând
În acest moment, un singur jucător poate “experimenta” la un moment dat un scenariu. Cu toate acestea, posibilitatea de a avea jocuri cu mai mulți jucători ar putea fi deja în testări și ar putea apărea în curând.
Mai mulți jucători implicați
Comparativ cu discuțiile tactice tradiționale ținute de antrenori, este foarte dificil de imaginat o situație în care un jucător nu ar acorda atenție în timp ce folosește VR. El nu are altă posibilitate decât să participe.
Rezultate
Un studiu efectuat de compania cu o echipă de top U19 din Olanda a obținut rezultate foarte bune: procentul de decizii bune a crescut cu 20%, iar viteza cu care aceste decizii bune au fost luate a scăzut cu o secundă.
În următorul videoclip, îl puteți viziona pe Sander Shouten, CEO-ul Beyond Sports, cu care Julián Genoud a avut plăcerea de a interacționa.
Dacă și tu vrei să încerci experiența VR, contacteaza-ne!
VIDEO ȘI SURSĂ: https://rondos.futbol/2017/07/innovation-in-football-using-virtual-reality-to-enhance-performance/
Recent Comments