Astăzi, Barbu Bogdan, component al echipei FC Rapid 1923, ne va răspunde la câteva întrebări.
Bogdan Barbu și-a început cariera jucând pentru echipa Sportul Studențesc. Acesta și-a făcut debutul la seniori, în Liga II, alături de echipa bucureșteană, într-un meci împotriva Farului Constanța, meci pe care l-a câștigat, împreună cu echipa sa, 2-0. L-am întrebat pe Bogdan de ce a ales fotbalul și nu alt sport:
Aș putea spune că încă de mic mă jucam cu mingea, iar, într-o zi, tatăl meu a venit la mine și mi-a spus că de ziua urmatoare voi merge la antrenament la Sportul Studentesc. Era o mare academie pe vremea aceea.
Am început pe la vârsta de 6 ani și jumătate. Cum spuneam și mai sus, tata a fost cel care m-a dus la fotbal. Apoi, cele mai importante roluri în dezvoltarea mea le-au jucat dl. antrenor Cornel Jurca, dl. antrenor Andronache Vergil și așa mai departe.
De asemenea, ca orice fotbalist, am mai mulți idoli, dar Zinedine Zidane este cap de listă. Pe urmă ar mai fi Xavi și Iniesta.
În 2014, Bogdan a fost împrumutat, pentru un sezon, la FC Voluntari, tot în Liga II, iar următorii doi ani și a petrecut alături de colegii săi la Viitorul Domnești. În sezonul jucat la FC Voluntari, Bogdan a participat la promovarea în Liga I a echipei sale.
Acum aproape doi ani, pe data de 13.01.2020, a plecat în Cluj și a jucat pentru Universitatea Cluj. Întrebându-l despre această experiență, într-un oraș nou, Bogdan ne-a raspuns:
Da, am jucat un an la Universtitatea Cluj. A fost dificil deoarece tocmai ce venise pandemia de Covid și au fost condiții speciale de antrenamente și la meciuri. Diferențe aș putea spune că am simțit: oamenii sunt mult mai calmi în Ardeal si, poate, puțin mai buni, se poartă altfel cu tine. Înca am destui prieteni acolo, am plecat în condiții amiabile.
Am ales să mă întorc în București pentru Rapid, în primul rând, dar și pentru familie. Eram destul de departe de familie…
Revenind în București, Bogdan a intrat în lotul clubului FC Rapid 1923, unde a participat la promovarea echipei în Liga 1.
Cum te simți să faci parte din această echipă și să obții aceste performanțe?
M-am simțit destul de special, punând umărul la promovarea echipei pe care o iubesc de mic copil. A fost ceva special!
Galeria Rapidului: una dintre cele mai frumoase din țară. Cum este să joci susținut de asemenea suporteri?
Cea mai frumoasă din țară, nu una din cele mai frumoase!! Este ceva senzațional și nemaiîntalnit!
Unul dintre visele mele este să joc pe noul Stadion Giulești, însă nu cred că voi avea această ocazia, din păcate.
Spune-mi, te rog, care sunt obiectivele tale, atât personale, cât și profesionale, pentru următorul an?
Ca obiective pe plan profesional mi-am propus să mă antrenez cât mai bine și, de asemenea, să și joc cât mai bine fotbal, pentru a putea progresa. Pe plan personal, vreau să mă bucur de familie.
Că tot a venit vorba despre familie… Andreea, soția ta, este însarcinata și urmează să nască în luna februarie. Cum vă simțiți acum, că urmează să deveniți părinți?
Da, asa este, în februarie o sa devenim părinți de fetițe. Sincer sunt puțin emoționat, înca nu prea realizez că am ajuns la maturitate și că voi fi părinte. Vom avea două fetițe gemene, dar nu sunt în aceeași placentă, așa că nu vor fi identice. Am fost destul de uluiți la aflarea veștii, aceea ca vor fi două!
Bogdan, în timpul liber, atunci când nu te antrenezi sau nu joci fotbal, ce îți place să faci?
În timpul liber îmi place să mă joc cu cațelul meu Ash, să mă uit la seriale, să merg la fotbal sau la tenis cu prietenii și, nu în ultimul rănd, să stau cu Andreea, frumoasa mea soție.
Atunci când va fi momentul, după ce vei juca cu Rapid în Cupele Europene 😃😃, la ce echipă din Europa ți-ai dori să joci?
Haha!😃 Sincer, nu știu dacă se va întampla asta… Sunt multe echipe din Europa la care mi-aș fi dorit să joc, dar acum cred că este prea tarziu să vorbim despre acest lucru.
Mi-aș fi dorit să joc în La Liga, Campionatul Spaniei, deoarece acolo sunt jucatori tehnici și se joacă foarte spectaculos.
Din pregătirea ta, fac parte și antrenamentele de la Acumen. Ce impact au avut acestea în dezvoltarea ta?
Am făcut ceva antrenamente la Acumen, da! M-au ajutat foarte mult pentru că am ajuns la voi într-o perioadă în care nu jucam la echipa de club de atunci, eram puțin demoralizat…
Aș putea spune că m-au ajutat atât din punct de vedere fizic și tehnic, cât și din punct de vedere mental deoarece trebuie să iei decizii foarte repede și trebuie să ai reacție sub presiune.
Pentru a avea succes, trebuie să faci multe sacrificii. Spune-mi, te rog, cum este viața de sportiv și, mai ales, cea de fotbalist? La sfarșitul zilei, merită eforturile pe care le faci?
Sunt destul de multe sacrificii! În primul rând, încă de mic, nu prea ai copilarie. Viața de sportiv, în schimb, este una foarte frumoasă! Ai foarte multe satisfacții, mai ales dacă reușești să ajungi la un anumit nivel de performanță.
Merită absolut toate eforturile la sfârșitul zilei. Din punctul meu de vedere este cea mai frumos, ca meserie, deoarece faci ce îți place, înca de mic copil, și ești și răsplătit. Merita absolut toate eforturile!
Dacă ar fi să o iau de la început, cu siguranță aș alege tot fotbalul, deși îmi plac și alte sporturi, precum baschetul, tenisul sau handbalul.
Bogdan, ai vreun regret?
Ca orice sportiv sau om, am destule regrete. Întotdeauna este loc de mai bine!
În viața personală sunt destul de mulțumit cu ceea ce am realizat până acum, deși cu puțină „atenție”, era și mai mare mulțumirea. În momentul acesta pot spune că sunt împlinit!
Dacă aș putea să o iau de la capăt , nu cred că aș schimba multe lucruri… Poate doar încrederea pe care am avut-o în anumite persoane, pentru că sunt mulțumit cât de cât de ce am realizat până acum.
Ai ajuns la o vârstă destul de matură, când vedem lucrurile diferit. Care sunt diferențele dintre cum vedeai viața și fotbalul când erai copil și cum le vezi acum?
Pai… Când eram copil mi se părea totul o joaca deoarece eram mai mereu pe terenul de fotbal, la școală sau acasă. Am avut un program destul de simplu, fără prea multe vacanțe pentru că nu aveam timp. Acum este diferit, într-adevăr, deoarece în curând voi fi tătic și asta presupune foarte multe responsabilități. Am trecut la alt nivel, iar acum trebuie cântărit absolut totul.
Spune-mi, daca te-ai putea descrie în 3 cuvinte, care ar fi acelea?
AMBIȚIOS
LUPTĂTOR
DEDICAT
Pentru că îmi place să câștig în orice fac, nu neapărat doar la fotbal. Nu prea accept infrângerea!
La un moment dat, va veni timpul să te retragi de pe terenul de fotbal. Te-ai gandit vreodată la poziția de antrenor?
Da, desigur! Asta aș vrea să urmeze când mă voi retrage deoarece îmi place meseria de antrenor.
Din păcate, în ultima perioadă ai bifat puține minute în tricoul Rapidului. Cum te simți, în special mental, din acest punct de vedere?
A fost o perioadă când nu eram bine din punct de vedere mental deoarece nu prea înțelegeam ce se întamplă, unde am greșit, etc., însă mi-am revenit.
Sincer, nu știu dacă să fi fost eu de vină sau doar eu, să zic așa. Recunoșteam fără probleme greșelile, însă prefer să nu mai discut despre asta.
Bogdan, crezi că a venit momentul să mergi la o echipă unde să joci mai mult, fie ea și în Liga II?
Vom vedea ce se va întampla în perioada următoare. Sigur că aș vrea să joc deoarece asta îmi place cel mai mult: să joc fotbal!
Din păcate, fotbalul în Romania are un drum lung de parcurs pentru a ajunge la nivelul european și mondial. Care crezi că este cea mai mare deficiență, la momentul actual, în fotbalul românesc?
Suntem foarte departe de ce se joacă la nivel european și mondial, într-adevar. Cred că probleme sunt peste tot, nu este doar o deficiență, la fiecare nivel, începând de la copii și până la Liga I. Sunt probleme mari, însa nu sunt eu în măsură să discut despre asta.
Ce ai vrea sa le transmiți copiilor care își doresc să facă performanță în fotbal?
Le-aș putea spune să se apuce cu drag și bucurie de fotbal! Cu seriozitate și dăruire pot avea satisfacții uriașe și, de ce nu, să se realizeze din fotbal, putând să-și ajute atât familia, căt și pe ei.
Mulțumim Bogdan Barbu și mult succes în continuare!
Recent Comments